Sunt vremuri grele pentru visători.

joi, 30 septembrie 2010

Melodia zilei

Am regăsit printr-o greșală, melodia care o să mă bântuie ceva timp.


And so it is
Just like you said it would be
Life goes easy on me
Most of the time
And so it is
The shorter story
No love, no glory
No hero in her sky

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you

And so it is
Just like you said it should be
We'll both forget the breeze
Most of the time
And so it is
The colder water
The blower's daughter
The pupil in denial

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you

Did I say that I loathe you?
Did I say that I want to
Leave it all behind?

I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you

'Til I fïnd somebody new



Theme song of the ”Closer” movie .

luni, 27 septembrie 2010

Azi, e despre mine!
















Azi, m-am hotărât să fiu narcisistă.
Măcar o dată-n viață. Nu mă judeca. Judecă-te pe tine.
De fapt, învață tu să te iubești și apoi critică-mă. Nu poți să iubești dacă nu o faci mai întâi de toate, cu tine însuți. Dar asta-i altă mâncare de pește. Aici, e doar despre mine.


Azi, mă iubesc. Mai mult ca oricând. N-ai idee cât!
Merg pe stradă și nu mă pot opri din a mă holba la mine însămi. Îmi place reflexia mea din geam. E o tipă frumoasă. Eu sunt frumoasă! Iar centrul e doar despre mine. Mă vorbește. Parcă-l aud cum îmi cântă. (Tipii de azi, cu Jesus, din centru, cântau de fapt despre mine, folosindu-mi pseudonimul. Unul dintre altele multe.)
Prin urmare, azi, sunt în sfârșit perfectă. Așa cum mereu mi-am dorit.
Îmi place cum îmi vine puloverul pastelat cu blugii mulați. Și îmi place părul proaspăt spălat, cu arome de ciocolată. Îmi pace cum miros. Și îmi plce cum zâmbesc atunci când mă miros.
Azi, îmi place noul meu ruj. Mă prinde bine. Sunt frumoasă. Iar genele mi se curbează frumos. Mascara și creionul maro, îmi vin magistral. Da, am căutat un sinonim potrivit pentru perfect. Pentru că azi, sunt formidabilă, excepțională, ectraordinară, ideală, minunată, splendidă ...


Deja ți-e rău de cuvintele mele? Îți vine să vomiți, așa-i? Foarte bine. Să-ți vină. Eu tot perfectă rămân. Iar tu te umpli de vomă. Și nici n-ai văzut tot!
Pentru că azi, sunt sublimă, superbă, săvârșită, desăvârșită, ireproșabilă, sfântă, curată.
Pot să te scuip. Chiar și să-mi suflu nasul în mânecă. EU tot frumoasă rămân. Știu că te macin, că te scârbesc. (ține minte că cel scârbit, devine scârbos prin natură). Dar, nu asta-i intenția mea. Și cu toate astea, dacă reușesc să o fac, atunci pe lângă toate calitățile esențiale de care sunt purtătoare în mod direct, sunt și satisfăcută.


Hai că am început din nou să vorbesc despre tine. Iar postul ăsta îmi este dedicat strict mine. Așa că, ieși! Măcar aici să fie doar despre mine!


Nu sunt superficială. Să nu crezi asta. Sunt ce-mi doresc să fiu măcar o dată. Chiar dacă-i doar aici, într-un post penibil, într-o zi patetică.


Cum spuneam, azi e despre mine. Azi, eu sunt cea mai importantă. E ziua mea din an, în care sunt frumoasă. E ziua mea din viață, în care mă iubesc și mă înțeleg. E ziua în care în sfârșit, relația cu mine a devenit euforică. Și îmi place. Aș putea să mor acum. Așa, frumoasă, perfectă, înțelegătoare, în plină coexistență cu mine însămi. Ar putea fi chiar un moment ideal. Nu și o dorință, though. Încă mai am multe de împărțit. Nu scapi de mine așa ușor!


XOXO, Perfect girl.


Later Edit (în loc de P.S.): Îmi iubesc nasul acvilin și dinții mei strâmbi. Și fața mea rotundă, ușor asimetrică. Și buzele inegale. Și mai ales, limba mea geometrică. :)


Și ca să o citez pe Corina, sunt o ediție limitată. (a fost bună asta, mic geniu)

vineri, 24 septembrie 2010

Dreamer

Și uite că din nou mă bântuie o melodie. (Mulțumesc Adela că mi-ai amintit de ea!)

Imperiul meu s-a prăbușit

Am visat că viața mi-a dat faliment.
Imeriul meu s-a prăbușit. Agale. A căzut tocmai din cer. Lungă distanță. Mi-au obosit ochii privindu-l cum cade și plonjează până în mare și mai departe. Am simțit cărămizile picându-mi una câte una în cap . Și perdelele … perdelele sunt scrum. Cineva mi le-a fumat.  Mulțumesc! Oricum voiam să le schimb. Nu am mobilă, dar dacă aș fi avut una, m-aș fi bucurat că s-a rupt și fărâmițat ... și tocat. Oricum le-aș fi tocat eu. Lemn cu lemn, așchie cu așchie.
În schimb ... imperiul meu s-a prăbușit! Ce frumos ... turnulețele au devenit vapoare. Și s-au scufundat precum Titanicul. Sau poate mai elegant. Că așa-i în vise.

Averea mi s-a dizolvat. Caleașca mi-a fost furată. Am visat că am luat-o de la capăt. Am visat că sunt fericită!

Am visat că imperiul meu, în sfârșit, s-a prăbușit!
Iar ce cade, se ridică. Nu și aici! Nu atâta timp cât eu îl dărâm. 


Dar lucrurile nu se schimbă. Lucrurile pleacă, vin, „repleacă” și revin. Iar dacă vreodată plec definitiv, rămâne altceva. Deci tot e ceva. Prin urmare, degeaba mai plec. 

Cel puțin știu un lucru bun care se construiește, dărâmă și reconstruiește: speranța. (E a mea și nu mi-o iei. P-asta s-o știi sigur!)

marți, 21 septembrie 2010

Lecție despre ... moarte





















Credeam că moartea face parte din viață. Uite ceva greșit. Viața face parte din moarte.
Nu ești de acord, știu. Ar fi trist să gândești așa. Răspunde-mi atunci la o întrebare. Cum se face că în fiecare zi, trăiești cu bună știință că mori? Nu se numește aceasta din urmă, moarte lentă? Mori ușor în timp ce trăiești. Viermele din tine te sapă. Și te sapă. Și te sapă. Nu ești nemuritor, deși involuntar crezi asta. Poate doar eu. Mi-am vândut sufletul. De fapt, l-am pierdut la Poker. Dar tot vândut se cheamă.

Viața e scurtă. A naibii de scurtă. Mult mai scurtă decât moartea. Te trezești cu bastonul la braț, mai mare decât ce-ai lăsat în urmă. Nu te gândi că viața se termină ca în filme. Că săruți un făt frumos, într-o caleașcă strălucitoare și gata, ai găsit ce ți-ai dorit, ai atins Nirvana. Nimic nu mai contează. Întotdeauna există o continuare. Știu că îți va suna deplasat, dar într-un final, ajungi să te chinui, să îți plângi de milă și să îți dorești să dormi, doar ca timpul să-ți treacă mai repede. Apoi ... inevitabil ... adormi. Apoi ... poți fi în sfârșit, etern. Timpul nu mai are valoare. Ești fericit. Te-ai chinuit o viață. Nu-i mult. A fost doar un rol jucat în scenariul Morții. Ai fost un actor perfect. Definit de tine, sculptat de alții. Sau nu.


.
Poate crezi că ce spun eu aici, e trist. Dacă tu crezi așa, atunci ești un pesimist incurabil. Eu văd lucrurile optimiste. Știi de ce? Pentru că știu că atunci când sufăr, cândva nu o să mai conteze. Știu că atunci cand viermele se zbate în mine, de fapt, își joacă rolul. Îmi amintește că trăiesc și îmi amintește să o fac așa cum trebuie, pentru că timpul e scurt. Știu că atunci când mă împiedic și cad, nu mai contează, trebuie să mă ridic și să profit în continuare. Și mai știu că atunci când găsesc fericirea, trebie să o exploatez. Nu există o a doua șansă în relația noastră cu moartea. Trebuie să o acceptăm, să o respectăm și să ne oprim în a o ignora. Ea e cea care ne determină să ne prețuim viața. Moartea e savoarea existenței.


„Timpul este doar fluviul din care pescuiesc eu” (Baudelarie)

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Carusel





















Îmi amintesc de tine! 
Te învârteai regulat. 
Perfect, rotund, nedeterminat.

Cum aș putea să te uit? Obișnuiam să îmi calc tot ce-aveam doar ca să vin să te văd. Când gura mi se înneca de noroi, așteptam să mi te întorci și să primesc un sărut pe frunte. Iar dacă absentai, alergam. Și te găseam de cele mai multe ori. Mut, colorat și rece. Aveai atâtea forme! 
Îmi dădeai ce-mi doream. Dar erai scump. Erai un cămătar de suflete. Iar ție îți lipsea unul.

Dorința mea costa o viață.
Iar prețul tău, varia în funcție de vreme.

And the night that you got locked in
Was the time to decide
Stop chasing shadows
Just enjoy the ride. ( :

joi, 16 septembrie 2010

Dragă viață,

Credeam că înșirui doar siluete. Siluete frumoase, perfecte. 














Da, îmi plac așa cum sunt creațiile tale, întotdeauna fidele tiparului tău. Să nu crezi că nu respect asta. Eu sunt cea care te-a respectat tot timpul. Dar totuși ... ești plictisitoare și urâtă. Nu ești crudă, ești macabră. Doar n-oi sta doar să desenezi. Ne uiți ca pe niște copii lăsați în tomberoane. Ai vreo idee cum e? A,stai, am uitat ... tu ești viața, tu doar desenezi. Penibil pentru tine. Creionul se șterge, să știi! Iar minele se sfârșesc. Creta nu-i bună. Ai fi o viață deplorabilă dacă ai ajunge să ne desenezi cu creta. Măcar o pensulă autentică să-ți permiți. Dar știi că și acuarelele se isprăvesc? Până când? Nu de alta, dar vreau să știu și eu dacă apuc ceva divergent în talentul tău. Să văd dacă ești în stare de ceva realmente. Oricum ești ca un pictor nebun care desenează mereu aceeași muză strâmbă. Dar eu le văd perfecte. Suntem muzele tale perfecte. Uitate în tomberon. Să știi că pute. Ca tine. Duhnești de la distanță.

Și mi-a crescut tupeul. M-am jucat cu tine. Am încercat să vă transform pe toți în fulgi de zăpadă. Și v-ați topit. Iar apa a ajuns luată de canal. Iarna v-a transformat din nou în gheață. Ce gheață frumoasă, perfectă. Fără formă și suflet. Și am alunecat. Și am căzut. Și m-a durut. Am făcut vânătaie și nici măcar nu ți-a păsat. Mda, ești perfectă așa, nealterată, apretată de gheață, înconjurată de creațiile tale tot așa de perfecte. Iar eu am tupeu. Am atâta tupeu! N-ai idee cât! Nu mă subestima. Obrazul meu e îndeajuns de tare cât să te sparg. Și să-ți fac vânătăi de foc. Negre și urâte. Acum ești interesantă, nu? Nu te doare ca pe mine. Mă doare și când te văd cum te chinui. Dar îmi place.
Ia spune-mi, ție îți place de tine? Să știi că eu te-am creat. Ține-mă minte. Nu-mi uita fața vreodată. Acum știi de cine să te ferești. De ce te zbați? Te las oricum să te evapori. Nu sunt așa ca tine. Nu distrug, nu abandonez. Redau libertate într-un loc acceptabil. 
Dar data viitoare, învață să ma respecți.

Andra, aka Toujours.

Credeam că viața înșiruie siluetele. Da, știu ... suntem frumoase, perfecte. 
Nu te lăsa amăgit.

duminică, 12 septembrie 2010

Daltonistul

Gândul meu e daltonist.
Mic, mărunt și incisiv
te-am văzut
intuitiv.

Culorile se țin în eprubete.
Ce spui tu,
sunt minciuni corecte.

Și văd culori frumoase
sunteți viziuni curioase.
M-am făcut câine și nu visez
cu dreaptă credință, te curbez.
Voi nu știți ce vreți!
Voi doar ... vedeți!

De ce încerci să mă minți?
Ești urât,
ai râme printre dinți.
Ești format dintr-un cuvânt.
Malign, hidos, respingător
corpul tău e incolor.

Nu spera la culori frumoase.
De ce vrei idei maiestuoase?
Ești prea mic să ai putere
ești pierdut în cuvinte grele.

De ce vrei fapte mărețe
tu disperi în discreție
cuvântul tău e doar o secreție.

Uiți că visele sunt călătoare,
uiți că viața-i nepăsătoare
și ce atigi tu, moare
ca și visele viitoare.

Ce spui?
Să cred în tine?
Ce spui?
Să sper în bine?
Gândul meu e daltonist.
Iar tu ... ai inima în formă de chist!

Culorile se țin în eprubete

joi, 9 septembrie 2010

Nimic nu e greu de înțeles

Înfiorător? Ar trebui să iei adevărul ca pe ceva bun. Ceva care să-ți spele sufletul.
Îți spun un lucru ... pe care probabil îl știi, dar pe care l-ai ignorat cu desăvârșire. De la dragoste, la ură,mai e doar un pas. Poate mai puțin de-atât. Nu mă învinovății că te urăsc și iubesc în același timp. E ceva ce nu pot controla.
Nu știu dacă ai observat, dar în viață, lucrurile nu se rezumă la ce meriți și ce nu. În viață trebuie să fi deștept, ca să primești ce meriți. Sunt lucruri mai mărețe decât noi. Lucruri pe care nu le poți modela. Și vreau să înțelegi asta!
Viața trebuie luată în sân, alăptată, modelată, iar apoi trăită. Tu încă ai rămas la alăptat. Ți-e teamă. Nu ai încredere în ce-i al tău. Iar aceasta nu poate fi decât o greșeală fatală.
Sufletul pe de altă parte, e cel care te croiește pe tine ca om. Rațiunea e doar cea care te face să realizezi asta.

Știi, se zice că unei persoane trebuie să-i spui o singură dată te iubesc. Și să fie din suflet! Nu pot fi decât de acord. O dată pentru toată viața. Ce-i pe lângă, e doar o repetiție exagerată. E un surplus dăunător.

Tu nu te gândești decât la tine. Spui că îți place să faci ce zic eu? Ei bine, mie nu-mi place. Dar tot o faci. Degeaba.
Repet, nu te gândești decât la tine. Tu doar mă vrei. Eu nu te vreau.
Așa, nu te vreau! Am doi căței în casă. Și pe cuvânt că îmi ajung!

Nu e greu de înțeles. Nimic nu e greu de înțeles. Doar că tu nu gândești. Învață să o faci, să mă înțelegi. Gândește iar apoi acționează.

E vina mea, pentru că aspir la altceva decât am. Pentru că vreau o persoană cu totul diferită de ce ești! Nu vreau și nici nu pot să te schimb. Pentru că ăsta ești. Oamenii nu se schimbă. Și ca să mă înțelegi mai bine,am să fac o paralelă cu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Mă simt ca Gheorghidiu și sentimentul lui de iubire absolută. E absurd să te transform în ce vreau, așa cum el a făcut cu Ela. E o vină pe care nu vreau s-o am. Și pe care tu mi-o bagi pe gât.
Acum intervine greșala ta. Nu-ți dai seama de egoismul tău, de faptul că mă vrei orice ar fi. Și cu mine cum rămâne? Mă obligi să te iubesc, deși mi-e greu, pentru că nu ești ce vreau. Încearcă să nu mai zici că ma pui deasupra la orice. Nu o faci. Importat e să mă ai, chiar dacă asta nu mă face fericită.

miercuri, 8 septembrie 2010

La mulți ani!

Azi e ziua ta! La mulți ani! Te iubesc dintotdeauna. Și am s-o mai fac, atât cât mă duce sufletul. Nu te gândii că îți vine timpul. Șiu c-o faci. Gândește-te că moartea sfârșește o viață, în niciun caz dragostea, relația care o păstrez pentru tine.
Gândește-te că perfecțiunea o atingi atunci când cineva te iubește cu adevărat. Felicitări! Tu, ai atins perfecțiunea! Să nu-ți fie teamă niciodată de nimic. Pentru că eu îți sunt alături orice ar fi. Vreau să știi asta! Și mai vreau să știi că ești specială. Întotdeauna ai fost!
Știu că boala ți-a intrat în oase. Știu că te doare. Dar nu fi niciodată tristă! Fi fericită! Pentru că fiecare durere e un semn că ești în viață.
Zâmbește mereu! Pentru că ești frumoasă! Când zâmbești, parcă îmi simt sufletul zâmbind alături de tine! Când zâmbești, afară e mereu soare. Parcă lumea e mai bună ... chiar dacă doar pentru o secundă.
Când sunt cu tine, sunt cea mai frumoasă! Aproape ca tine.

Ieri ți-am făcut un tort. Am muncit 8 ore la el. Am vrut să fie perfect. Ca tine! Și știi ce am descoperit? Nu e nimeni și nimic ca tine. Și nici nu va fi!

Azi e ziua ta! La multi ani!
Te iubesc!

A ta, Andra!

luni, 6 septembrie 2010

Azi am înviat

Nu credeam că am să simt vreodată
cum mi-ai pus venin în coaste
și m-ai mințit că-i dragoste
și te-am crezut
că-i doar a mea ...
și-a ta.
că-i doar a noastră.
și mi-au căzut 3 coaste.

Nu credeam că am să aud vreodată
suntete amestecate
și m-ai mințit că-i muzică
și te-am crezut
și am dansat.
și mi-au căzut 3 picioare
doare.

Nu credeam că am să văd vreodată
cer acoperit de pietre
și m-ai mințit că-s stele
că nu există nori
și te-am crezut
și le-am privit
și am murit.
De 3 ori.

azi am înviat.

Pleonasm

Mintea ta-i un pleonasm

O amintire uitată

Se şterge în speranţă

Ca un ovul

Ce-şi aşteaptă viaţă.

În noapte, se despică,

Cu ploaia fulgerând

Muritor de rând,

Cu minte tonică,

Muritor de rând.

Te ridici instictiv,

Moartea să spele,

Mobilând fictiv

Triste şi venale

Scenarii pentr-un definitiv.

Joci jocuri,

Plângi lacrimi

Cazi în jos,

Urci în sus

Mintea ta-i un pleonasm

Cu crize de astm …

Se-nneaca-n pleonasm …

Viaţa-i un pleonasm.

Zâmbeşti zâmbete

Gândeşti gânduri,

Învii viaţa …

Cu fumul artei.

Pleonasmul e arta,

Ignoranţa imaginaţiei.

duminică, 5 septembrie 2010

Nice to see you again

Știi ce am realizat azi? Că mă domini. Și o faci din plăcere. Ești un drac cu 4 coarne. Mă sperii teribil. Mi-e frică. Nu știu dacă de tine sau de faptul că tu doar îmi creezi un spațiu ușor claustrofobic, fără măcar să-ți dai seama. Am mai trecut prin asta, să știi .. e a doua oară. Am călcat în aceeași baltă. Simt aceeași frică! Singura diferență e că de data asta e mai rău. Mult mai rău, dacă-mi permiți să adaug! Știi că ulciorul nu merge de prea multe ori la apă. Și ca să mă ințelegi mai bine, dragul meu, am să-ți explic. Știi cum e să primești un pumn? Dacă nu, imaginează-ți. Iți zic eu ... te doare. După primul, fața îți amorțește, nu îți place. Dar hey, nu ai știut cum e. Chiar dacă ți-a fost frică, ignoranța ți-a permis s-o faci oricum. Ei bine, a doua oară, știi ce te așteaptă, știi că o să te doară și nu mai vrei. Dar poate peste asta poți trece, însă ... când te gândești că după al doilea pumn ai putea leșina, o iei la fugă, trust me! Ei bine, restul matematicii fă-o tu că eu nu mă pricep. ( :
Dragul meu drac cu 4 coarne, acum dilema mea principală, stă în felul următor ... eu hotărăsc ce film mergem să vedem, eu hotărăsc unde bem cafeaua, eu hotărăsc ce țigări fumezi și când, eu hotărăsc unde mergem și ce facem în continuare, eu hotărăsc cum te îmbraci. Eu hotărăsc tot. Și uite așa mă domini. Ești perfect! Mulțumesc! Nice to see you again. Sper ca fericirea asta să dispară ... pentru că e peste puterile mele ca eu s-o distrug.

Filmul bate viața?

Da, filmele domină viața. Și dacă spui că nu e chiar așa, atunci ești un ”Big fat lier”.
Nu îmi place să generalizez sau să exagerez ... sunt destule persoane care nu sunt „atașate” de filme, ca să zic așa. Dar cu acele persoane nu discut acum. ( :

Ce sunt filmele de fapt? Sunt niște basme frumoase de care ne agățam, niște drame perfecte, surse de amuzament nedeterminate. La un film bun, ne-am uita oricând. Ne place să ne amăgim cu fața perfectă a Angelinei, sau poveștile fericite cu Amy Adams, apoi plângem la un If Only, râdem la glumele lui Adam Sandler, visăm la un Stăpân al inelelor ori așteptăm să ne muște un vampir cu piele de diamant și păr vâlvoi. Astfel de filme, te anunț că ne face viața de căcat. Ne face să avem niște așteptări imposibile, să visăm ceva ce ne doare prin simplul fapt că este irealizabil. Să suferim pentru că nu avem fața perfectă, că nu putem să urcăm munți să salvăm lumea, că nu există vampiri care să ne răpească inimile și mai ales, nu există happy ending...există doar alternative, înlocuiri ... o utopie reală. Iar dacă avem parte de vreo dramă, nu-i atât de interesantă ca într-un film, nu-i așa? Aici, în decorul ăsta, chiar te doare. E nașpa, dar e adevărat.
De fapt, filmele ne fac să ne vedem viața mai plictisitoare decât este de fapt. Mai anostă. Nu o să aterizeze un OZN, nu o să ne trezim cu un spion în cameră care ne cere sfatul și nu o să locuiești niciodată în Upper East Side. Și-atunci ne-apucă nostalgia că ducem o viața cotidiană fastidioasă. Nu e mereu soare și nu plouă când suntem triști. Și culmea este că ne place să ne maltratăm așa. Ne place să ne amăgim cu filmele. Filmele întotdeauna au fost printre hobby-urile noastre principale. Majoritatea discuțiilor încep pe baza filmelor. E o întreagă cultură care se învârte în jurul lor. Și nu mă înțelege greșit, nu sunt împotriva filmelor, pentru că fac parte din grupul care se uită la filme 12 din 24 cel puțin. Dar paralel, cred că-i o pierdere de timp, o amăgire ... cred că ne îngrădește. Ne place să ne imaginăm ca fiind personajele principale și să furăm din personalitățile hollywoodiene. Să credem că suntem speciali. Ei bine, am o veste. Nu ești special, nu suntem speciali. Suntem la fel. Visători cu speranțe la mai bine. Suntem oameni care speră să zboare dacă s-aruncă de la 9.

Sună chiar urât dacă stau să mă gândesc ... let's take it backwords .. poți s-o iei și altfel : Toți suntem speciali. Fiecare are ceva special. Fiecare are o poveste, proprie. Doar că poveștile astea proprii nu sunt atât de tumultoase, nu par așa importante ca într-un film ... nu avem muzică, nu avem cadre speciale, nu avem ten perfect și mai ales, nu avem bărbați perfecți. Suntem doar oameni care-și fac locul în societate. Dar de fapt, e mult mai inportantă povestea ta, decât viața unui președinte dintr-un film, sau dacă Frodo aruncă inelul sau nu. Și știi asta.
Și totuși ... dacă toți suntem speciali, atunci de ce ne mai numim speciali?

Nu e rău să visezi din când în când ... e chiar revigorant. Dar fi serios .... gumă explozivă și ceasuri care se transformă în motociclete?


vineri, 3 septembrie 2010

Balet


histerie
ftizie
cancer
satir
delir
copil

Azi nu mai sunt eu.

balet
atlet
armonie
compoziție
iterație
grație ... mie!

A fost odată ... va fi o dată!

comedie
vie
sarcastic
incisiv
mușcător
aleator
sever
lacrimogen

Amor, hidos ... azi moare poetul!

frenezie
ție
sărut
mărunt
patimă
mie
fredonând
plângând
respirând

joi, 2 septembrie 2010

I'm broke .

O.K., oficial sunt defectă.
Nu te gândii la sensul ăla bun și revigorant al cuvântului pe care îl folosesc numai acei umanoizi importanți ai planetei, evident, și anume defect = un individ special = freak show = artist, geniu și maimuță neînțeleasă = nu e ca toată lumea, gen ... Eugen. Vorbesc foarte serios și țin să precizez că oamenii defecți, în cazul meu de referință, nu sunt cei interesanți. Sunt cei ... DEFECȚI! Ca un toaster care arde pâinea.
En fin ... revenind la ideea de bază, am descoperit de curând că sunt un fel de robot, cu firele principale care fac transmisia la microcip (creier),grav scurtcircuitate. Nu în totalitate, slavă cui vrei tu, că altfel acum ți-aș fi scris de pe un spațiu oniric pentru persoane speciale (ca să fiu finuță și s-o spun frumos ... și ca să deviez pentru ultima oară, promit). :D

Bun ... și acum ca s-o spun pe pseudo-românește: I'm freakin broke. Nu broken (ce cuvânt urât, nu-l suport) ... e o diferență substanțială prin exprimare, însă cred că sensul rămâne. ( :
Deși această decavare nu este una materială, trebuie să recunosc ... doare mai tare decât o cărămidă aruncată-n lobii frontali. Am ajuns să fiu ruinată de mine. Poți să crezi așa ceva? Bullshit, cum dracu? Uite așa ... e simplu și nu am să filozofez prea mult aici, că n-are rost. Scurt și obiect. Eu, Andra, aici zisă și Toujours, m-am furat ... m-am mințit, m-am amăgit, m-am rănit, m-am iluzionat, m-am violat, m-am tâlhărit iar apoi, ca un nenorocit care-și lasă nevasta cu 2 copii și unu' pe vine, m-am părăsit. În instanță, am recunoscut ca un criminal fără voce.

Stai. Asta nu mă face defectă nici pe departe. Toți ne futem viața într-un fel sau altul.
Am incriminat, am urât, am atacat, am distrus, am răspuns cu monede de tinichea la cele de aur. Am îndepărtat oameni prețioși, fără să-mi pese de urmări. Toți m-au distrus. Eu nu am fost niciodată vinovată. Asta e buba mea și a societății ....căutam vinovați cât mai depărtați de persoana noastră. Uităm să privim esențialul, elementul principal de provocare. Uităm că nasul stă deasupra gurii.

Poate pentru tine pare un căcat, dar prietene, asta te face grav defect! Un om sănătos, e cel care deține un suflet sănătos și curat. Un om sănătos este acela care își hrănește înțelepciunea, care prețuiește importanța sufletului și care respinge masochismul intern ... evident, prin aceeași înțelepciune cultivată. Un om înțelept este cel care se respectă pentru a putea respecta și care este devotat sie însuși, mai întâi de toate.

Shame on me că mi-am permis. Cu un asemenea scurtcircuit, nu cred că am remediu. Dar hey, măcar sper ... chit că-i doar în semn de datorie față de ce mi-am bătut joc. Măcar atât. După ce am părăsit, am avut bunul simț și datoria de a reveni. Că sunt dată afară în mod constant și că mă trezesc cu farfurii, veioze și telecomenzi în cap, e problema mea. Ispășirea mea.

Dacă nu ești ca mine, te apreciez și nu numai ... ești unul din oamenii reușiți. Ești special! Nu ești defect! Deși mă îndoiesc! ( :



P.S. Că tot venii vorba și am folosit expresia sub formă de aforism , ... , anunț tot sub formă oficială: I'm broke! Mai pe românește, că sună mai bine și că suntem români, Am topit toți banii! Tocmai acum, pe criză. Iar bancomatul Raiffeisen de pe minunata Cale București, mi-a înghițit din nou cardul. Menționez faptul că e a 5-a oară când mi se întâmplă, la 5 bancomate diferite. :)) Am să spun doar ... cardurile nu sunt făcute pentru mine.

********** So shall I , to be adored! **********

Şi mi-au construit un imperiu. M-au îmbrăcat în haine regeşti. Mi-au pus o coroană de diamante cu flori înnodate, mi-au transformat coastele în aripi şi m-au încălţat în pantofi de sticlă. M-au urcat pe un piedestal de pe cel mai înalt turn al imperiului. Mi-au arătat dragoste, iar eu i-am urât.

Şi mi-au adus cadouri împachetate în foiţe de aur. Mi-au ridicat statuie. Mi-au şters lacrimile. Mute.

Şi m-au înnecat cu dragoste. M-au pus prea aproape de soare. M-a ars. Cerul mi-a fost coroană.

Am vrut să cobor. Dar mi-au ridicat gratii de mărgele. Am vrut să sar, dar mi-au construit tavan de sticlă. Am jelit cerul şi mi l-au adus în cuşcă. Am plâns spinii din coroană ce mă înţepau. Şi mi-au adus o alta aurită, cu zmaralde, mai grea decât mi-ar fi trupul.

Am jelit pământul şi vântul zgomotos. Dar imperiul devenea tot mai mare.

Şi m-au aranjat, m-au spălat. M-au îmbrăcat în veșminte regești, grele, masive, urâte. Mi-au dat diamante și m-au implorat să le port. Păcatele mi s-au împreunat. Mi-au vorbit frumos, m-au venerat, m-au încătuşat.

Eu am jelit pământul.

Dar ei mi-au construit o trăsură cu roţi de mătase şi cai înaripaţi. M-au plimbat prin imperiu şi mi-au arătat bogăţiile.

Mi-au adunat lacrimile şi mi le-au înrămat în vitrine. Zmeii le erau discipoli.

Eu am jelit pământul.

I-am privit şi am închis ochii.

Şi imperiul s-a destrămat. Norii au înroșit. Soarele a amuţit. Coroana s-a ofilit.

A rămas pământul.

În rai, îngerii mi-au construit impere din nori albi.


Nu strică lipsa cât strică surplusul.”

miercuri, 1 septembrie 2010

You're shit!

Cumva, mi-aș fi dorit ca tu să fi doar o semnătură a sentimentelor mele. Să nu exiști decât uneori. Să te îngheț și să-mi amintesc de tine doar ... cândva. E un sentiment groaznic, urât, egoist. Dar cine crezi că se simte mai bine? EU, că îl am sau tu că îl primești? Poți să-l dai afară oricând. Oricum nu-ți pasă decât să mă ai. Nu contează cum. Și știi că nu mă poți pierde niciodată.

Am s-o spun doar pentru că-mi face plăcere să-l citez pe Maurois de câte ori am ocazia: ,,Începuturile unei iubiri împărtășite sunt tot ce-și poate închipui un om mai fermecător pe lumea aceasta.” Indeed fermecător. God dammit, nu e complicat. E doar greu iar asta face probabil lucrurile complicate.

Și parcă tot vreau să te îngheț. Tu doar mă vrei. Eu nu te vreau. Nu te suport. Mă dor urechile când te aud. M-ai obligat să te iubesc.

Sunt rea pentru că sunt prea bună. Provoc suferință tocmai pentru că evit s-o fac. Și-atunci unde am ajuns?

Cele mai urâte sentimente sunt pentru tine. Pentru că m-ai obligat să te iubesc. Pentru ce?


Nicotina nu-mi mai ajunge în sânge.