sau sau firele de păr,
când îmi ascundeau retina.
El nu a putu fi croitor,
dar mi-a cusut mandibula
și m-a făcut om.
El nu a iubit vreodată lumina
sau culorile vii,
sau cerul senin.
El a iubit incolor,
m-a iubit ocrotitor
și-a rămas nemuritor.
El nu a văzut vreodată lumina.
El, pentru mine, a fost lumina.
In memoriam ție, lumina mea!
Știu că acum, vezi - chiar dacă nu ți-ai dorit niciodată asta. Știu că mă privești, în sfârșit, direct în retină! Și mai știu că tu m-ai făcut bine. Un suflet de înger, pentru un om obișnuit. Iar croiala ta a rămas fortificată din pur titan. Nu-mi mai este frică.
Pentru că azi, am plâns și am zâmbit.
Pentru că azi, pot să-i spun „Te iubesc!”
în sfârșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu