Azi am învățat că trebuie să vezi viața ca pe o serie de urcușuri.
Un șut în cur, e un pas înainte (așa cum ne spune o veche vorbă).
Parcă aș vrea să ma descarc, așa, puțin. Prin urmare, îmi sacrific o pagină din blog, pentru a-mi spune drama zilei.
Iar', din nou, încă o dată, n-am luat permisul. Da, asta-i drama zilei de azi. Parcă scris, pare cu mult mai mică problema, decât e în sufletul meu. Se pare că țara arde și eu nu iau permisu'. Că doar n-oi salva eu lumea de la distrugere cu un permis. În fine, nu asta e ideea. Care-i pasul înainte? Păi dacă-l luam, mi se supercomplica viața - bani dați pe motorină, pretenții la plimbări (luuuungi) cu mașina, certuri cu familia pe o mașină - parcă o aud pe mama: „Mișuneleee, unde e dragă mașina? N-ai zis că mi-o dai mie la muncă azi? Berbecule!” și parcă îl aud pe tata „E la fi-ta. Mai mergi și cu ocazie, că nu te-ai născut cu curu' la volan!” și mama „Berbecule, vezi că bag divorț” ... și uite așa, dacă aveam eu permis, mă alegeam cu părinți divorțați, case împărține, și cine știe mai ce. Poate îmi omoram și cățeii. Sau poate bușeam casa și se surpa și adio casă! :)) Și unde mai pun, că trebuia s-o și spăl! Căcat în ploaie ... ăsta măcar se spală singur.
Așa că ... slavă Domnului că nu am luat permisul!
și o melodie ca să ne delectăm și „ca să mai râdem”:
Fără proaste și proști, am fii cu toții mai posaci - nu aveam de ce să ne simțim mai bine. Așa că, azi, hai să-i apreciem puțin. Totul are un scop!
Și pentru că am ceva cu poliția, mai bag una:
Și, bonus, o povestire de azi, după ce am picat.
După ce îmi comunică vestea proastă că am picat, domnul polițist, îmi cere MIE scuze pentru faptul că am picat (de ce, nu am înțeles): „Îmi cer scuze domnișoară, e vina dumneavoastră, nu a mea!”. Uhm ... am zis eu ceva? Te-am luat eu la pumni că am picat că n-ai condus tu bine? Data viitoare să conduceți mai bine, domnule polițist. Să iau și eu permisul.
Pe urmă, mă pune să semnez cum că am fost înștiințată de greșelile făcute. Propoziția formulată și dictată de domnul polițist, sună în felul următor, fără adăugări, fără lipsuri: „Mi-a fost comunicate greșelile efectuate pe timpul duratei examenului.” Și îi spun, fără vreo intenție de orice fel: „Mi-au fost comunicate...”. Domnul sublim și academic polițist, cu nădragii aproape mai largi decât ai americanilor, se uită cu o oarece frustrare la mine și îmi spune „Nu mă înveți tu pe mine limba română.” Mă uit și eu (tot frustrată, pentru că picasem, nu mai spun și nervoasă, că se subânțelege) și îi spun: „Domnule, v-am corectat doar gramatica, nu și exprimarea pseudo-polițisto-academică.”
Vă pup și vă îmbrățișez!
Să ne recitim cu bine!
P.S. Care-i drama zilei de azi la tine?
Prietenă,eu dupa ce am picat traseul 1 luna n-am mai fost bun de nimic.Aveam impresia ca sunt cel mai natang om pe care-l cunosc.Luasem si sala cu 26.Acum e ok,sunt bine,a trecut cam un an de atunci.Plus ca,in tramvaie si in autobuze e destul de cald...:-s
RăspundețiȘtergereSi totusi,mai avem o sansa :D Au aparut niste masini care nu necesita permis.-))) Arata ca un grapefruit,dar nu putem sa emitem pretentii.
N-ai scris sau n-am citit eu,meritai sa iei ?
Am făcut traseul curat, fără nicio penalizare. M-a și felicitat omulețu' dubios din dreapta.
RăspundețiȘtergereÎn drum spre stadion (locul de unde am plecat), eram pe sfarșite, nu mai trebuia decât să trec de o intersecție, trăgeam de volan puțin la stânga și gata. Numai că ... tocmai la această ultimă intersecție, mi-a tăiat calea un taximetrist nesimțit pe drumul lui cu prioritate. Fiind ploaie și ceață, nici nu am văzut, nici nu am avut reflex de oprire. Mai aveam și o dubă mare, albă, care-mi stopa total vederea. Și 21 de puncte de penalizare mi le-a pus din start - la revedere.
Mai am o șansă, dacă nu-i să fie, c'est la vie - vorba ta, e cald în autobuze (păcat că am o mașină care stă degeaba ... îmi angajez un șofer, ce, numai Moni?:))). În curând îmi expiră și școala (ca să fie treaba treabă)și de făcut încă o dată nu mai am timp.
Mă bucur măcar că nu sunt numai eu în oală. VOrba unui prieten „singurul remediu al suferinței, e să văd că mai sunt și alții ca mine.” Deși, pe mine mă bucură atunci când văd un om realizat.