Bărbatul ideal

Despre asta am scris inițial pentru TheSexist.ro, dar cum sunt eu pe cinci planete într-una, am scris pe o temă deja luată. Așa că o postez aici, poate va interesa pe cineva.

O temă liberă, despre care nu am scris niciodată. De ce? Pentru că-i absolut inutilă. Și uite-mă acum, scriind despre asta.

O să mă explic, iar tu sper să înțelegi, în rândurile ce urmează.

Bărbatul ideal ... buuun, toate avem niște tipare fixiste, melo-dramatice, stricte, traumatice, parțial teribiliste sau mai știu eu cum, cu privire la bărbatul alături de care vrem să trăim fericiți, până la adânci ... adânci.  Vrem un bărbat bogat, frumos, deștept, sufletist și ordonat. Sau deștept, frumos, sufletist, ordonat, bogat sau sufletist, frumos, ordonat, bogat, deștept. Depinde de priorități. Adaug faptul că asta vă vizează și pe voi, bărbații, care știm noi că aveți abonament la Cool girl și frecventați site-uri de specialitate. Nu într-un scop rău, știu. Vreți doar să vedeți cum gândesc femeile. Sau ce caută femeile. Sau ce apreciază femeile. Face parte din planul vostru de atac, nu? Pentru cei care fac asta, am o vorbă: „Vorbiți!” De ce nu vorbiți cu o femeie, decât să luați aminte la niște cuvinte subiectiv de aberante? - spuse tot de femei, într-adevăr. Dar femeile nu știu o certitudine, până nu o găsesc. Femeile nu știu întotdeauna ce vor. Și mai ales, femeile nu pot avea purtători de cuvânt. Pentru că femeile sunt oameni, iar oamenii gândesc diferit. O singură femeie, nu poate spune cum gândesc toate. Nici măcar pentru o cincime din ele. De ce? Pentru că, o spun încă o dată: femeile sunt oameni, iar oamenii sunt diferiți.

Ca să înțelegi modul meu de operaționare, o să mă iau FIX pe mine, ca mic subiect de disecat.

Așadar ... când eram mică, bărbatul meu ideal era Orestes din „Valentina, grăsuța mea frumoasă”. Juan Pablo Raba, pe numele lui real, după un google rapid. Hey, nu te strâmba. Nu-mi spune că tu nu te uitai la telenovele când erai mică. Fie că se uita mama, fie bunica, fie o vecină melo-dramatizatoare-fântână-de-lacrimi, fie că nu prindeai altceva decât Acasă TV (astea-s scuze d-ălea d-ale președinților sau marinarilor), fie că pur și simplu îți plăceau. Copiilor le cam place orice (asta e scuză științifico-fantastico, dar se acceptă).

Revenind la subiect, domnul Juan Pablo Raba era bărbatul meu ideal. Am avut o cădere când am aflat că e căsătorit și mai are și copii. Dar ușor, ușor, mi-am revenit. Am crescut, m-am făcut adolescentă d-abia, d-abia ieșită din pubertate. Bărbatul ideal pentru mine devenise oricare, pentru că eram atât de urâtă, încât nici muncitorii de pe stradă nu mă aclamau.

Am mai crescut puțin și mi-au dispărut coșurile, mi-am pensat sprâncenele și am început să mă machiez – negru excesiv la ochi, buze negre, flash-uri în urechi de 8 mm, pantaloni largi, tricou Nirvana și aș vrea să mă opresc aici. A și … am început să fumez, să fiu cool. Bărbatul meu ideal, a devenit unul ca mine. Și nu a fost greu să găsesc. Era strada plină de adolescenți teribiliști ca mine. Dar mă simțeam unică. Și am găsit unul mai mare ca mine, dar ca mine, cu pierce în barbă și zâmbet de drac.

Am mai crescut puțin și m-am despărțit de băiatul ăsta al meu ideal, cu pierce în barbă. Asta a fost perioada mea de tranziție, în care am stat cu un rapper care „știe despre viață, frateee”. Un om normal, care ascultă rapp și îi citează pe Paraziții la fiecare propoziție aleasă. Asta nu m-a deranjat. E ok să îți placă ceva. Dar aveam în cap altceva. Un bărbat ideal care să arate așa, să fie așa, să vorbească așa, să aibă înclinații d-astea, să îmi facă asta și așa mai departe. Știam că rapperul parazit o să fie bărbatul ideal pentru cineva. Dar nu pentru mine. Și cu cât încercam și căutam mai mult, cu atât nu găseam. Cu cât aveam mai multe pretenţii, cu atât eram mai nemulţumită. În plus de asta, de fiecare dată mai adăugam câte ceva la bărbatul meu ideal. O luasem puțin razna. Începusem să-l creez chiar pe Sims. Îi dădusem nume de jmecher și ochelari șic.

Am ajuns să stau cu un bărbat care aproape întrunea toate calitățile cerute de mine. În plus, îl mai citea pe Nietzche din când în când. Și cartea lui preferată era Climate, ca și a mea! Era aproape perfect. Nu era el scriitor, dar puteam trece peste. A trecut un timp și am realizat că nu-l puteam iubi. Mă mai și plictisea. Voiam altceva. Ei bine, uite așa, nu am fost niciodată mulțumită.

Până când ... acum vine partea bună. Până când am aruncat naibii lista aia și am încetat să mai caut bărbații ca pe hainele de la Zara. Și știi ca am găsit acum? Bărbatul ideal – bărbatul pe care îl iubesc și mă iubește. Are calități despre care nu știam că îmi plac și care m-au surprins într-un mod mai mult decât plăcut. E ordonat, eu fiind dezordonată. Înainte credeam că-i de preferat unul ca mine, să nu-mi facă tărăboi. Dar nu, face el curat! Sau mă modelează în aşa fel, încât să vreau să mă schimb. Am descoperit că mă pot modela, iar el se poate modela după mine. Am descoperit că putem convieţui cu dragoste. Am descoperit că poate să fie bărbatul meu ideal, fără măcar să intre în vre-un tipar.

Şi acum, dacă iau puţin lucrurile backwords, aflu că dacă mă bazam pe lista mea, îl ocoleam sau lăsam praf în urma mea. De ce aș fi stat cu un gagicar care a avut sute de gagici şi care mai e şi un nesimțit absolut impertinent? Dar am ignorat și am ales să văd mai mult de atât. Și ce fericită sunt acum! Şi exclam asta de câte ori am ocazia. Unii ar crede că ne iubim scârbos de mult - ceea ce e absolut funny şi nu mă deranjează.

Cu toate acestea, există o listă micuță, pe care toate femeile ar trebui să o ia în calcul, măcar minimal:

Bărbatul cu care vrem să trăim până la adânci, nu trebuie să fie:

- intolerant (prin asta, împiedică de multe ori progresul tău ca femeie);

- acid, excesiv-impulsiv, incapabil de a se controla (de aici pleacă familii destrămate, femei machiate natural sau copii maltratați).

Și, mai ales, un bărbat trebuie să fie perseverent. Nu contează contul din bancă. Contează să vrea și să poată să-și facă un cont în bancă. Nu pentru tine neapărat. Pentru viitor – care, nu întâmplător, implică și niște copii.

Așadar, ca să facem un mic sum up, sau să citești doar asta în caz că nu ai chef să citești romanul de mai sus, bărbatul ideal, prin prisma mea sinceră și experimentală, este cel pe care îl iubești și te iubește – cu calități și defecte, cu tot ce este el. Dacă lucrurile stau așa, atunci trebuie să știi că iubirea modelează și în ce urmează după, totul este posibil. Bărbatul ideal este cel cu care faci o chimie bună, formați un întreg. Bărbatul ideal este cel care te alege și îl alegi. Bărbatul ideal nu este ce-ți formezi tu în cap, ci este acela pe care ți-l aduce în cale universul, constelația, acel lucru mare în care crezi, destinul, Dumnezeu. Eu îl numesc Dumnezeu. Important este să nu-l ignori. Și important este să înțelegi, să faci pasul, să ai curaj și incredere în ce ți se dă. Și dacă ce ți s-a dat, nu-i ceva bun, atunci trebuie să-ți pui niște semne de întrebare – poate că asta-i ceea ce meriți. Sau poate nu.

The end