Azi am fost la Banca Transilvania, să-mi închid cardul. Repet, ca să fie clar pentru toată lumea: să-mi închid CARDUL! Gata? S-a înțeles? Bun, pot continua ... Mare film horror! De fapt, iadul aterizat pe pământ. În mod oficial, sediul Băncii Transilvania din Câmpulung (e absolut singurul din zonă, nu aveți cum să-l ratați), este un fel de sanctuar al iadului.
Ideea este că m-a mâncat rău în cur, dar în fine. Cuvintele ce urmază, le scriu de pe sanctuarul meu propriu, numit WC. De ce? Pentru că e ... sugestiv!
Totul a început cu dorința arzătoare a minunatei mele mamă, de a se tunde, coafa și nu numai (mai spunea ea ceva dar, memoria mea merge pe termen scurt). Îi spun: „Buun, atunci mă duc și eu să-mi închid cardul până termini tu, dar având în vedere că la tine durează mai mult, te aștept la ceainărie apoi.” Super, sounds like a fuckin plan! O las pe mama la coafor și plec spre Banca Transilvania.
Ajunsă la Banca Transilvania, mă duc direct la ghișeul pe care scria frumos, cu niște caractere mari, de mână: „Informații”. Și uite așa începe filmul meu de groază. De la ghișeul de informații, tipa anostă și proastă, mă trimite la ghișeul de lângă, la prietenul ei Gabi (nu uită să-mi specifice asta, dacă Doamnie feri, flirtez cu prietenul ei, el Gabi?). În fine, toate bune, numai că de aici ,prietene, a început calvarul big time! Prietenul tipei de la ghișeul de informare, Gabi, m-a trimis tocmai la etaj, unde trebuie să semnez nu știu ce dracu citație. Ajunsă la etaj, tipul drăguț și bou, îmi spune cald și suav „Aaa, dumneavoastră ați avut cardul reținut! Vă rog să vă duceți jos la colega, la informații, să vă trimită unde trebuie ca să veniți la mine cu cardul.” Îi zic „De la colega vin și i-am menționat de două ori, cel puțin, că mi-a fost cardul înghițit în bancomatul de la Raiffeisen! Să mă duc să-i mai spun o dată?” Zice: „Da!”. Era ironic, dar mă rog ... mă duc.
Ooook ... ajung la dracu, la colega al cărei prieten este Gabi, de alături, îi deranjez de la lins și chechelit și o întreb delicat și suav, unde pușca vrabiei să mă duc, să-mi recuperez cardul. De aici, pornește calvarul meu, partea a II-a. În timp ce se șterge subtil la gură, tipa drăguță, cu păr măsliniu și gură mozolită, îmi zice să mă duc la colegu Robert sau cum dracu îl cheamă. Acu' mă trimite și la amanți, îi ia pe rând, ce pușca mea!? En fin ... mă duc la Robert, îmi dă renumitul card după lungi căutări și urc. Eram deja renumită eu, pe persoană fizică, în toată banca, fiind singurul client și singura ființă umană care se plimba de la ghișeu la ghișeu, printre lingători de guri și adormiți cu cafea pe cămașă, pentru un căcat minuscul de card. În fine, dacă tot am intrat în joc, să-l și termin, păi ce mama dracu.
Ajunsă la tipul de la etaj, sublimul tip de la etaj chiar, după ce am urcat scările alea nesuferite din piatră cubică, sau din ce naiba erau, îi flutur încântată și plină de nervi cardul. Zice: „Perfect! Acum vă duceți jos, la unul din ghișeele cu geamuri și îi rugați pe colegii mei să vă dubleze foaia aceasta (și-mi flutură voios o foaie lată cu multe chestii de completat), iar după ce dumneavoastră cumpletați și semnați, veniți la mine!” Asta mi-a pus capac! Mi s-a urcat sângele în cap și nu numai! Păi cucu meu pe de peste hotare, ce facem aici, ne batem joc? Îi spun că e ultima chestie pe care o fac, că altfel îmi bag suav ceva îl el de card. Care o mai veni la Transilvania voastră.
De aici, pornește iadul în adevăratul sens. Mă duc jos și găsesc diiiiiiiiitamai coada!
Puteți să vă imaginați un rac maxim de roșu, cu o foaie lată în clești, îmbrăcat într-un palton gros și negru pe o căldură infernală, stând la rând în timp ce scoate aburi pe urechi și bombăne singur printre necunoscuți cuvinte frumoase de duh? Eu eram aia. Chiar la un moment dat, se întoarce un tataie la mine cu o față oripilată, timp în care bombăneam. Îi zic: „Vorbesc la telefon, domnu!” Și tac.
Într-un final nu prea apropiat, se termină coada, ajung la renumitele geamuri, îi dau tipei să-mi xeroxeze căcatu și mă pun pe completat. Pe prima pagină, a fost ok să completez CNP-ul, lalala, dar când am întors pagina, am zis că înnebunesc completând: De ce renunțați la card? Care sunt servicile oferite ce nu v-a convenit? Sunteți sigur/ă că doriți să renunțați la serviciile noastre? Care sunt principalele motive? Ce am putea face pentru ca vă răzgâdiți? Am zis c-o iau razna la propriu, la întrabarea asta! Adică dacă eu vreau să renunț, trec prin calvar numai ca să renunț la card, tu apoi mă întrebi ce puteți face ca să o iau de la capăt?? Sunteți cumva retardați? Trist!
În fine, au fost multe alte întrebări, lalalala și după ce le-am completat, m-am simțit parcă mai puternică. Simțeam că am înfrânt bestia!
Nu vreți să știți ce răspunsuri am dat!
Dar acum că am înfrânt bestia și totul s-a terminat ca în poveștile cu frumoasa Adormită, mă simțeam zmeu de pe Pluto!
După ce termin, ajung sus glorioasă, lipsită de nervi colaterali, la tipul minunat, îi dau hârtia, la care el zice: „Bun, acum vă duceți jos cu asta, o să vă mai dea ceva să semnați și astfel vă va înnapoia banii rămași. ” Bineînțeles că următoarele mele vorbe au fost: „Nu serios acum, dacă asta-i o farsă, ieșiți dracu cu lumânări, cu tort, cu ce vreți, să nu fie nevoie să ieșiți cu coliva!” Râde și zice „Asta-i procedura, doamnă!” Poftim!? După ce-și bate joc de mine, alegr printre toate ghișeele posibile, suport lingăturile ălora (mai sunt și celibatară), îmi zice că asta-i procedura și pe deasupra, mă face și doamnă! Super, mulțumesc!
Mă duc jos și găsesc o altă coadă imeeeensă!!! Draci! Cum dracu, ăsta nu poate fi decât un complot!
Între timp, se întoarce și mama de la coafor. Asta ca să ai o ideea, cam cât a durat trăncănarea mea de colo-colo.
Mi-am băgat legiunea din Polul Nord în el de card și am plecat.
Bineînțeles că în timp ce mă îndreptam spre ușă glorios de roșie, îmi zice tipa lingătoare de ce vreți voi, parcă să-mi încheie ziua apoteotic: „O zi bună, doamnă!” I-am arătat un deget mijlociu frumos și am trântit ușa.
The end!
În loc de P.S. (Later Edit):
Încă o dată îmi este dovetit că băncile și cardurile nu sunt făcute pentru mine.
În plus de asta, mi-ar fi plăcut să am imaginația așa bogată, încât să-mi imaginez sau să înfloresc relatarea, dar ... chiar am omis anumite aspecte. Se întâmplă în România. Și cu asta am spus tot.
Prin urmare, morala: Nu vă mai face carduri! Cel puțin, nu la Transilvania. Sau măcar, nu în Câmpulung!!! De preferat, nu în România.
Poftim că fac și antireclamă!
Pe data viitoare! Să ne recitim cu bine! :)
