Aproape îţi văd zâmbetul …zâmbet zâmbitor
Zâmbet trist, ferice şi adormit …
Ai devenit tot ce eşti tu, un cuvânt orbitor
Un cuvânt puternic împregnat, iluzionist
O voce în ochii muţi ai ignoranţei
Un glas pe care l-am lăsat pradă nevoinţei
Eşti un accord adăugat melodiei ştiute doar de mine
Iar eu … eu sunt acel dezacord pe care l-ai iubit,
Acel acord nedesluşit.
Focul ardea în subteranul minţilor noastre,
Îmi spuneai să dorm, să prind momentul în speranţe
Îmi spuneai să-mi dedic corpul minţii tale,
Să răman în propriu-mi vis ce se desluşea cu stupoare,
În visul în care eram un context perfect,
O conturare în sanctuare.
Şi deveneai acea bătaie de vânt,
Care îmi biciuie gândul cu pasul încordat
Iar eu, acel asfalt pe care l-ai tot călcat,
Un fir din şirul plin de rugăminte.
Da, tu … tu mi-ai fost, părinte
Deşi nu te-am cunoscut vreodată.
Tu mi-ai fost părinte,într-o vreme de vânt vărsată
În calea către stele,
În tainele introvertite,în stările mele.
Te rog, mai zâmbeşte-mi o dată!
Mă hrăneai în visele nedeslisite
Îmi şopteai retrăirea ta
Iar eu te hrăneam cu rugăminte …
Te rog, mai zâmbeşte-mi o dată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu