Da, filmele domină viața. Și dacă spui că nu e chiar așa, atunci ești un ”Big fat lier”.
Nu îmi place să generalizez sau să exagerez ... sunt destule persoane care nu sunt „atașate” de filme, ca să zic așa. Dar cu acele persoane nu discut acum. ( :
Ce sunt filmele de fapt? Sunt niște basme frumoase de care ne agățam, niște drame perfecte, surse de amuzament nedeterminate. La un film bun, ne-am uita oricând. Ne place să ne amăgim cu fața perfectă a Angelinei, sau poveștile fericite cu Amy Adams, apoi plângem la un If Only, râdem la glumele lui Adam Sandler, visăm la un Stăpân al inelelor ori așteptăm să ne muște un vampir cu piele de diamant și păr vâlvoi. Astfel de filme, te anunț că ne face viața de căcat. Ne face să avem niște așteptări imposibile, să visăm ceva ce ne doare prin simplul fapt că este irealizabil. Să suferim pentru că nu avem fața perfectă, că nu putem să urcăm munți să salvăm lumea, că nu există vampiri care să ne răpească inimile și mai ales, nu există happy ending...există doar alternative, înlocuiri ... o utopie reală. Iar dacă avem parte de vreo dramă, nu-i atât de interesantă ca într-un film, nu-i așa? Aici, în decorul ăsta, chiar te doare. E nașpa, dar e adevărat.
De fapt, filmele ne fac să ne vedem viața mai plictisitoare decât este de fapt. Mai anostă. Nu o să aterizeze un OZN, nu o să ne trezim cu un spion în cameră care ne cere sfatul și nu o să locuiești niciodată în Upper East Side. Și-atunci ne-apucă nostalgia că ducem o viața cotidiană fastidioasă. Nu e mereu soare și nu plouă când suntem triști. Și culmea este că ne place să ne maltratăm așa. Ne place să ne amăgim cu filmele. Filmele întotdeauna au fost printre hobby-urile noastre principale. Majoritatea discuțiilor încep pe baza filmelor. E o întreagă cultură care se învârte în jurul lor. Și nu mă înțelege greșit, nu sunt împotriva filmelor, pentru că fac parte din grupul care se uită la filme 12 din 24 cel puțin. Dar paralel, cred că-i o pierdere de timp, o amăgire ... cred că ne îngrădește. Ne place să ne imaginăm ca fiind personajele principale și să furăm din personalitățile hollywoodiene. Să credem că suntem speciali. Ei bine, am o veste. Nu ești special, nu suntem speciali. Suntem la fel. Visători cu speranțe la mai bine. Suntem oameni care speră să zboare dacă s-aruncă de la 9.
Sună chiar urât dacă stau să mă gândesc ... let's take it backwords .. poți s-o iei și altfel : Toți suntem speciali. Fiecare are ceva special. Fiecare are o poveste, proprie. Doar că poveștile astea proprii nu sunt atât de tumultoase, nu par așa importante ca într-un film ... nu avem muzică, nu avem cadre speciale, nu avem ten perfect și mai ales, nu avem bărbați perfecți. Suntem doar oameni care-și fac locul în societate. Dar de fapt, e mult mai inportantă povestea ta, decât viața unui președinte dintr-un film, sau dacă Frodo aruncă inelul sau nu. Și știi asta.
Și totuși ... dacă toți suntem speciali, atunci de ce ne mai numim speciali?
Nu e rău să visezi din când în când ... e chiar revigorant. Dar fi serios .... gumă explozivă și ceasuri care se transformă în motociclete?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu