Imperiul meu s-a prăbușit

Am visat că viața mi-a dat faliment.

Imeriul meu s-a prăbușit. Agale. A căzut tocmai din cer. Lungă distanță. Mi-au obosit ochii privindu-l cum cade și plonjează până în mare și mai departe. Am simțit cărămizile picându-mi una câte una în cap . Și perdelele … perdelele sunt scrum. Cineva mi le-a fumat.  Mulțumesc! Oricum voiam să le schimb. Nu am mobilă, dar dacă aș fi avut una, m-aș fi bucurat că s-a rupt și fărâmițat ... și tocat. Oricum le-aș fi tocat eu. Lemn cu lemn, așchie cu așchie.

În schimb ... imperiul meu s-a prăbușit! Ce frumos ... turnulețele au devenit vapoare. Și s-au scufundat precum Titanicul. Sau poate mai elegant. Că așa-i în vise.

Averea mi s-a dizolvat. Caleașca mi-a fost furată. Am visat că am luat-o de la capăt. Am visat că sunt fericită!

Am visat că imperiul meu, în sfârșit, s-a prăbușit!

Iar ce cade, se ridică. Nu și aici! Nu atâta timp cât eu îl dărâm. 

Dar lucrurile nu se schimbă. Lucrurile pleacă, vin, „repleacă” și revin. Iar dacă vreodată plec definitiv, rămâne altceva. Deci tot e ceva. Prin urmare, degeaba mai plec. 

Cel puțin știu un lucru bun care se construiește, dărâmă și reconstruiește: speranța. (E a mea și nu mi-o iei. P-asta s-o știi sigur!)