Cumva, mi-aș fi dorit ca tu să fi doar o semnătură a sentimentelor mele. Să nu exiști decât uneori. Să te îngheț și să-mi amintesc de tine doar ... cândva. E un sentiment groaznic, urât, egoist. Dar cine crezi că se simte mai bine? EU, că îl am sau tu că îl primești? Poți să-l dai afară oricând. Oricum nu-ți pasă decât să mă ai. Nu contează cum. Și știi că nu mă poți pierde niciodată.
Am s-o spun doar pentru că-mi face plăcere să-l citez pe Maurois de câte ori am ocazia: ,,Începuturile unei iubiri împărtășite sunt tot ce-și poate închipui un om mai fermecător pe lumea aceasta.” Indeed fermecător. God dammit, nu e complicat. E doar greu iar asta face probabil lucrurile complicate.
Și parcă tot vreau să te îngheț. Tu doar mă vrei. Eu nu te vreau. Nu te suport. Mă dor urechile când te aud. M-ai obligat să te iubesc.
Sunt rea pentru că sunt prea bună. Provoc suferință tocmai pentru că evit s-o fac. Și-atunci unde am ajuns?
Cele mai urâte sentimente sunt pentru tine. Pentru că m-ai obligat să te iubesc. Pentru ce?
Nicotina nu-mi mai ajunge în sânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu