Și uite așa m-a apucat un dor de nopțile uitate pe drum ... de Kurt cum îmi mângâia creierul cu un Smells Like Teen Spirit. De un Tankian care îmi bloca gâtul cu Chop Suey-ul lui. (Și cu toate astea, tot mai dădeam din cap. Până simțeam că-mi cade.)
Și uite așa m-a apucat un dor de sticlele de bere interminabile de pe masă, de discuțiile revoluționare și pseudosensuale.
Mi-e dor de Dark și filmele interminabile de după-masă. De mesele pline cu oameni dragi. Mi-e dor ... de muzica aia care-mi spărgea timpanele. Și de jocurile stupide. Mi-e dor să intru în Dark singură și să ies cu 100 de oameni. Mi-e dor să chiulesc cu plăcere carnală. Mi-e dor de voi. Unde dracu ați dispătut? V-ați maturizat toți. Peste noapte. Acum, vedeți filmele la cinema. Umpleți mesele pe rând și ocazional. Ascultați muzică acasă, în boxele alea mici,date la maxim. Iar conversațiile le țineți mai mult pe mess.
Nu pot să nu mă gândesc la mizerabilitatea faptului că nu mai există om care e în stare să stea cu mine într-un bar de dimineața până noaptea și să-și bea plămânii. De dragul vremurilor, evident, apuse și-ngropate.
Nu pot să nu mă gândesc la faptul că ăsta-i ultimul an în care Piteștiul mă cunoaște, iar eu îl cunosc pe el. Și nu pot să nu mă gândesc, că despărțirea este cât se poate de lamentabilă.
Dar asta-i viața, amice ... vremurile bune se duc. Și vin altele. Dar parcă te uiți înapoi și te doare.
Ideea principală este că amintirile frumoase, dor cel mai tare. Nu le mai poți avea, asta-i clar. Îți creezi altele, nu-i asta o problemă. Problema este că sunt altele. Cât despre amintirile urâte ... trec, se uită, se neglijează, se duc.
Nu și astea. Ale noastre. :)
Tot ce-i frumos, devine urât. Tot ce-i urât, rămâne urât. Tot ce-i normal, nu rămâne.
I think I've got insane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu