Postul ăsta-i pentru voi!

Țin să-mi scuz mica absență puținilor oameni care mă citesc! Sunteți voi puțini, dar sunteți valoroși! Și pe această cale, țin să vă mulțumesc că vă sacrificați cele câteva minute pentru a-mi devora aberațiile. Pentru voi scriu! Bine, aș fi absolut absurdă și ipocrită să spun că numai pentru voi. Ideea în sine a blogului a fost cea de carapace. A fost ideea de creare a unui loc unde mă pot descărca, unde mă pot prostitua, unde mă pot droga și unde pot înjura crengile din pădure. Dar faptul că pot împărți asta cu niște oameni ca voi, nu poate decât să-mi adauge un încă zâmbet zilnic. Ceea ce face din asta, una dintre puținele lucruri bune din viața mea. Nu de alta, dar restul lucrurilor bune mi-au fost măcelărite. Ei, asta-i viața ... încerc s-o împac. E un plin în pahar. Vă mulțumesc mai ales că mi-l umpleți!

Am avut un weekend cel puțin infect, motiv pentru care mi-a cam fost secată inspirația. Mă paște examenul pentru permis. Dar ăsta-i un stres de care prefer să nu vorbesc.

În schimb, am dat de niște poze frumoase din copilăria mea deloc zbuciumată. Imediat mi-au înviat amintiri și sentimente înălțătoare de care uitasem cu desăvârșire. E frumos să-ți amintești de unde ai plecat. Sunt convinsă că știți despre ce vorbesc și ați avut sentimentul ăsta nu numai o dată. En fin ... ideea este că acest post trebuia să fie dedicat acelor poze superbe, însă cum scannerul meu s-a hotărât tocmai astăzi să nu meargă, am să amân. Dar promit că în posturile viitoare, voi scrie despre asta și voi posta renumitele poze.

Toate acestea fiind spuse, în acest post aș vrea să discut puțin despre oameni în general. Ce sunt ei, ce mănâncă, ce respiră și mai ales, ce gândesc. De fapt, aș vrea să vorbesc despre voi. Pentru că postul ăsta-i pentru voi.

Suntem animale gânditoare.

Mâncăm oameni pe pâine, deci suntem carnivori.

Respirăm ură și regrete.

Gândim egocentric.

Ați stat vreodată să vă gândiți ce vă gândiți de fapt? Sunt sigură că voi considerați că sunteți spuma laptelui, cei mai buni de pe planetă. Stăteam azi în mașină și în timp ce gonea printre drumurile noastre în mod evident infecte, că deh, așa-i în Românica, m-am trezit că mă aud în sfârșit! Mi se întâmplă mai mereu să gândesc și să nu-mi dau seama de ce stupizenii îmi spun în gând. De fapt, niciodată nu-mi ascult gândurile. Ele doar decurg ... ca un film. Nu am prins niciodată Puterea Gândului (vezi The power of now de Eckhart Tolle, am să detaliez cartea într-un post viitor). Chestia este că mi-am dat seama câtă ură port în mine, câtă ranchiună și cât egoism. Și nu știu de ce, dar sunt sigură că și voi gândiți așa. Vedeți o tipă bună pe stradă (vorbesc cu fetele acum) și ce spuneți? „Waaa, ce tipă bună!” !?

Hai să nu fim ipocrite fetelor, știm foarte bine că asta doar lăsăm să se audă, când de fapt spunem „Sigur e curvă” sau ... „Asta cine dracu se mai crede, Jolie cu fustă mini?”.

Iar voi, băieți cuminți, sunt sigură că nu vă uitați la prietena celui mai bun prieten doar amical. Aveți fantezii cu ea. Spuneți că nu-i așa!

În fine ... irelevant asta. Ideea de bază este că gândurile noastre trădează faptul că în esență, suntem făcuți ca să fim răi. Egoiști. Nu-mi spune tu mie că îți pasă că azi am căzut și mi-am julit piciorul. Aș putea să vă povestesc despre asta. Dar ca ce chestie? De ce v-ar păsa. Suntem făcuți ca să ne întrebăm ce mâncăm, de ce suferim și de ce avem o viață de căcat. Suntem făcuți să plângem când ne julim. Cine ar plânge că m-am julit eu azi? Liniște? Haha ... liniște. :)

Totul se petrece la persoana I. Niciodată la persoana a doua. Excepțiile fac legăturile de sânge. Și atât! Dar nu despre asta vorbim acum.

Nu vă mustrez pentru asta. Vă înțeleg. Și eu sunt așa. Urăsc, invidiez și toate cele. Singura diferență, este că eu, în paralel, iubesc. Urăsc oamenii perfecți, dar îi iubesc pe cei ca mine. Singura diferență este că oamenii ăștia mă au trup și suflet. Și îi număr pe degetele de la o mână ... și-mi mai și rămân degete. Păcat!

Voi sunteți așa? Analizați-vă. Nu vă îngroziți. Dacă vă deranjează, schimbați dracu ceva!


Știi ceva, mie îmi pasă dacă te julești! (te știi, la plural)

Dacă aș sta să despic omul ca firu-n patru, m-aș îngrozi. Așa că prefer să nu.

Despică-te și ia atitudine. Ești rău în esență. Fă-te bun. Nu cu toți, cu cine merită. Apreciază ca să fi apreciat. De-aia se duce țara asta de râpă. Pentru esența omului care se zbate în anonimat.


P.S. Să-mi scuzați incoerența și greșelile gramaticale, am o Silva Dark la bord și-mi țiuie urechile de la superba muzică din Cub.a (deh ... folk night). Am creierul suprasolicitat și o durere infernală de cap. :)) Nu că ar avea vreo relevanță pentru tine asta, dar așa, ca chestie.