Changes, changes și iar changes

Am realizat de curând că fără să vreau, mă plictisesc de lucruri. Dar nu de orice lucru care denotă lipsa de interes urmată de plictiseală & stuff. Nu, aici vorbesc de lucrurile care-mi plac. De lucrurile care-mi spun „ia-mă acasă” și care îmi zâmbesc tot drumul până ajung cu ele înșiruite pe pat, exploatate, disecate ca în cele din urmă, pur și simplu să mi se ia de ele. Știu, e ceva normal. Toți facem asta, lalala. Dar e trist să știi că îți achiziționezi sau îți creezi un lucru de care în următoarele zile, săptămâni etc., o să ți se ia. Și cum eu nu arunc nimic (am bilețele dintr-a VII-a păstrate, chiar și haine de când eram pe a I-a), atunci ori le bag într-un colț negru și timid al camerei, ori le schimb, în cazul în care am posibilitatea. La haine le mai pun un nasture; colierele, le mai fac brățări și așa mai departe. Dar cele mai multe, rămân în colțuri nebănuite. Și ajung să mă sufoc, să nu mai am loc de ele. Ceea ce este din nou, trist.

Ca exemplu a rapidității plictiselei mele, este design-ul blogului, pe care îl schimb pentru a 3-a oară, în câteva luni, ca să nu zic săptămâni. Și deja fundalul mi se pare banal și obositor. În fine, nu asta-i ideea. Ideea este că sunt dependentă de schimbări. Ceea ce ar fi un lucru bun, atâta timp cât dependența asta, nu s-ar desfășura în toate punctele de vedere. Aria dependenței mele e prin tot corpul meu firav. Și mă termină ptzicologic. E ca un vierme colcăitor. Și prin asta, am cam spus tot, fără să lungesc ideea.

O altă problemă a dependenței mele de schimbare, este personalitatea mea pretențioasă și perfecționistă. Cel mai mare căcat. Ți-o spun sincer, e rău să fii așa, degeaba zici contrariul! Prin urmare, pe lângă faptul că mă mulțumește ceva cu greu și sudoare, odată mulțumită, vreau altceva. Și stai și caută perdele cu model căcăniu și steluțe dungate și stai și caută pantaloni strâmți cu coadă de elefant și așa mai departe. Este pur și simplu o nemulțumire personală permanentă. Căcat. Nu pot să-mi iau un lucru simplu, lalala și atât? Ce atâtea fițe și tam tam? Pentru ce? Îți zic eu pentru ce ... pentru ca să dau încă o dată dovadă că sunt defectă. 

Sper că și tu care citești ești ca mine. Numai așa, de-a naibii!

P.S. În curând am să schimb design-ul blogului, pentru că pe lângă faptul că-i obositor, scrisul nu-i nici măcar citeț. Dar acum, plec la capitală. Așa că ... ciau și să ne recitim cu bine!