EA a deschis ochii, iar EL a sărutat-o pe retină. I-a atins ploapele și i le-a stins cu zahăr brun.
EL i-a atins buzele cu miere de măsline. I-a demachiat pomeții pătați cu mască de lămâie. Nu știa că mierea e prea dulce. Nu știa că zahărul e frate cu diabetul.
EA s-a îmbolnăvit, iar EL a fost de-a drapta patului său. I-a dat apă din izvoarele cele mai pure iar mâncarea a gătit-o cu propria-i figură. EA nu a mai gustat vreodată zahărul. EA a uitat gustul mierii.
Iar masca de lâmâie întinsă acum pe tot corpul, treptat, treptat, s-a transformat într-un sicriu din coajă de portocală.
EA i-a zâmbit și a murit în agonie.
EL și-a lipit o mască de satir. Nu a mai văzut-o. Dar nici nu a mai gustat vreodată mierea. Nici măcar zahărul brun.
EL nu a mai iubt. EL, nu a mai zâmbit.
EA, a murit. Zâmbind ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu