Sunt vremuri grele pentru visători.

joi, 21 octombrie 2010

Ne cunoaștem?

Dacă Euclid a reușit să fie misterios, eu de ce nu pot fi?

Cine spune că nu sunt? Crezi că mă cunoști? Nici pe jumătate. Copertina mea rămâne ridicată, actorii continuă să joace, iar carapacea rămâne deasupra. Nu încerca să mă scoți. Ies și singură ... uneori.

Adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul.

Sunt o carte deschisă. Citește-mă. Dacă înțelegi ceva, atunci ești un fel de Euclid al II-lea. Eu nu înțeleg, dar am renunțat de mult la asta.
Sunt o carte deschisă. Citește-mă. Crezi că acum știi totul despre mine? De fapt, nu știi nimic. Dar îmi place să îți las impresia asta. De ce? Nu știu ... (ți-am spus că nici eu nu mă înțeleg).

Mi-a spus cineva că mai trebuie să cresc, mai am multe de învățat și de adăugat în sala mea de teatru. De unde știi? Ești cumva un Nostradamus secund? Țin să te anunț că nu-mi plac Nostradamușii.

Te anunț cu regret că toți creștem și mai avem de crescut. Până ajungem în pământ. Este trist, dar relevant.  Și tot nu ajungem să învățăm, nici măcar pe sfert din ce ar trebui și ar fi, până la urmă, firesc. Și poate că acesta din urmă, este un lucru bun. Urât ar fii să le știm pe toate. Și urât ar fi verosimulul, dacă există unul.
Și te mai anunț cu vehemență că am crescut destul. Nu mai vreau, mulțumesc de ofertă! Și nici să mai adaug actori în sala mea de teatru nu-mi doresc. S-a închis casting-ul. Nu mai e loc. Ce-i prea mult, strică ... iar eu deja am umplut sala. 
Iar voi (ăștia care mă mai suportați), afirm regretabil că nu mă cunoașteți. Voi citiți și vedeți ce vă las eu ca palpabilitate.

Dar parcă așa vă iubesc!
(nu știu care parte din mine a spus asta, dar a fost din suflet)

În loc de P.S.:  Nu-i problemă ... și voi sunteți niște nebuloase ciudate pentru mine. :)) Așa că-i sentiment reciproc. Ce poate fi mai frumos? :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu