Sunt vremuri grele pentru visători.

duminică, 24 octombrie 2010

Suflet de venin

Am căzut de pe un bloc. Nu m-a durut. Am simțit că mi se sfâșie pielea. Ușor, de la cot în jos. Mi-a plăcut. O meritam. 

De ce mă bandajezi? Tu mi-ai spus că suflu venin. Vrei să te infectezi cu mine? Nu, nu vrei. M-am infectat eu destul din veninul altora. 

Am căzut de pe un bloc. 
Știi vorba aia cu „Ce dai, primești”? Dacă ai știi tu câtă verosimilitate încape în ea, te-ai face sfânt acum. Dar lasă ... poate nu ți se întâmplă tocmai ție. Nu de alta, dar oamenii sunt zei prin esență. Nu mă crezi? Păcat.

Am căzut de pe un bloc, tocmai după ce ți-am făcut brânci. Și culmea e, că nu tu m-ai împins. Nu, nu ... tu fost jos, să mă prinzi. Dar nu ai putut. Distanță mare. M-a împins vântul spre tomberon. Măcar am căzut pe moale.

Când m-ai sărutat, eu am fost cea care te-a scuipat cu venin. Pentru că sunt un șarpe fără dinți. 
Știu că mă vrei, dar nu o face. Așteptă și alții la rând să-i sfâșii cu otrava mea frumos mirositoare. Pune-ți mască de plumb și nu-mi privii ochii cu obstinație oarbă. Sunt toxici, măsluiți în fier ars.

Am căzut de pe un bloc. M-am ridicat și am mers mai departe. Dar am lobii inversați, prefăcuți în lame. Sunt defectă nu prin naștere, ci prin conduită.

Hey, nu te speria și nu-mi perora iubire! Dacă-mi întorci spatele, sunt inofensivă. Atac strict direct. Sunt un expozeu al câmpului de luptă. Sabia mea este una peremptorie. Nu țintesc inima. Țintesc sufletul. Nu te omor. Te chinui cu lame incandeșcente. Ei, știu că sună frumos. Dar nu ți-am spus încă totul.

În loc de P.S.
Și totuși, fac parte din grupul de persoane care nu s-au cocoțat niciodată pe un bloc (literalmente).

Un comentariu: